O sarcină importantă, pe care şi-o va asuma ambasada României la Chişinău este stimularea creării unui spaţiu mediatic comun. Declaraţia a fost făcută de diplomatul Marius Lazurcă, care a primit aviz favorabil în cadrul audierilor parlamentare pentru funcţia de ambasador în Republica Moldova.
„Vorbim aceeaşi limbă, ne întemeiem pe o tradiţie istorică şi culturală comună. Există, de altfel, asemenea iniţiative", a spus Lazurcă, referindu-se la posturile "gemene" PRO TV sau la websiturile HotNews, din cele două ţări.
În legătură cu interzicerea postului românesc public de televiziune în Republica Moldova, diplomatul român a arătat că, până la stabilirea unui verdict la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cele două părţi trebuie să găsească o soluţie.
Adevarul
joi, 11 februarie 2010
vineri, 5 februarie 2010
România acţionează pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Anca Boagiu, vicepreşedinte al Senatului României şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene, a declarat, la Madrid, că România acordă o mare importanţă elaborării Strategiei pentru Dunăre şi începerii negocierilor pentru un nou acord UE - Republica Moldova. Declaraţia a fost făcută în cadrul reuniunii preşedinţilor Comisiilor de Afaceri Europene din statele membre UE.
„În ce priveşte Republica Moldova, avem clar de-a face cu o ţară cu legături clare şi de netăgăduit cu Uniunea, cu România şi care este acum clar angajată pe un traseu european. Statutul de membru nu poate fi obţinut peste noapte şi acest lucru este foarte bine înţeles la Chişinău, dar oferirea unei perspective de aderare similare celei a Balcanilor de Vest este perfect fezabilă. La fel, din punct de vedere al momentului în care ne aflăm în ce priveşte extinderea Uniunii, o strategie pentru Dunăre este mai mult decât binevenită. Având în vedere scopul logic al extinderii, Balcanii de Vest vor deveni la un moment dat parte a Uniunii, iar Strategia pentru Dunăre nu poate decât să contribuie la eforturile Serbiei în această direcţie. Mai mult, obiectivele specifice de conectare a infrastructurii şi a comunităţilor transfrontaliere vor sprijini în viitor împlinirea rolului natural al Dunării - acela de autostradă naturală pentru toată Europa de Sud-Est”, le-a spus Anca Boagiu preşedinţilor Comisiilor de Afaceri Europene din statele membre UE.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat cu ocazia vizitei în Republica Moldova că România va ajuta Republica Moldova în eforul său de apropiere de Uniunea Europeană, "având ca finalitate integrarea în UE".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat cu ocazia vizitei în Republica Moldova că România va ajuta Republica Moldova în eforul său de apropiere de Uniunea Europeană, "având ca finalitate integrarea în UE".
Realitatea.net
joi, 4 februarie 2010
Diplomaţia moldovenească îşi propune menţinerea pe agenda Uniunii Europene a interesului pentru Republica Moldova
Corpul diplomatic al Republicii Moldova continuă vizitele în spaţiul European şi în luna februarie. Scopul acestor vizite este menţinerea pe agenda Uniunii Europene a interesului pentru Republica Moldova. Declaraţii în acest sens a făcut, azi 4 februarie, ministrul afacerilor interne şi integrării europene, Iurie Leancă.
Astfel, Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, va întreprinde în luna februarie o vizită de lucru în Portugalia. Prim-ministrul Vlad Filat va pleca la Varşovia la invitaţia primului ministru al Poloniei, iar Iurie Leancă, ministrul afacerilor interne şi integrării europene va merge în Viena, Bratislava, Haga, Bruxelles, Roma.
Potrivit sursei, în cadrul vizitelor şi întrevederilor oficiale, vor fi abordate problemele de ordin social și economic cu care se confruntă Republica Moldova, inclusiv care ar fi pașii prin care Uniunea Europeană ar putea ajuta țara noastră.
sursa: unimedia
Abonați-vă la:
Postări (Atom)